Osteoporoza

Ce este, cum prevenim și cum tratăm osteoporoza?

Osteoporoza

Evaluează acest articol

Oasele sunt alcătuite dintr-o reţea de proteine (în special colagen) impregnată cu minerale, în special calciu, fosfor şi magneziu. Capacitatea organismului de a absorbi calciul şi de a-l depozita în oase depinde de prezenţa vitaminei D in corp. Vitamina C produce colagenul, iar zincul ajută la crearea noilor celule osoase. Toată această “gamă” de nutrienţi se regăseşte şi în suplimentele “care ajută oasele”. Osteoporoza afectează circa 200 de milioane de femei din toată lumea. Conform specialiştilor, riscul instalării osteoporozei în cazul femeilor este mai mare decât cancerul la sân, cancerul ovarian şi uterin la un loc. Osteoporoza este o afecţiune ce apare preponderent la femei, dar nici bărbaţii nu sunt scutiţi.

Osteoporoza este o boală a osului care poate fi fatală, dar nu în mod direct. Prin consecinţele şi complicaţiile sale scade calitatea vieţii în special la vârsta a treia. Osteoporoza se caracterizează prin scăderea masei şi densităţii osoase raportată la unitatea de volum. Aceste modificări slăbesc osul şi astfel apare riscul de fracturi. Reducerea masei osoase survine ca o consecinţă a perturbării proceselor care influenţează construcţia şi menţinerea masei osoase: menopauza, factorii genetici, fumatul, aportul scăzut de calciu în alimentaţie, sedentarismul, tratamentul îndelungat cu unele medicamente cum ar fi glucocorticoizi, heparină, antiepileptice, unele boli endocrine, reumatice şi hepatice.
osteoporozaRiscul de osteoporoză creşte odată cu vârsta, pe măsură ce oasele se subţiază în mod natural. După 30 de ani, creşte uşor rata prin care oasele se dizolvă şi sunt absorbite de către organism, în timp ce rata de reconstruire a osului scade. În jurul vârstei de 45 ani pierderea masei osoase se accelerează, deoarece femeile produc mai puţin estrogen, iar bărbaţii mai puţin testosteron. Totuşi, efectele acestei afecţiuni încep să se facă simţite în jurul vârstei de 60 ani. Femeile care au ajuns la menopauză au cel mai ridicat risc de osteoporoza din cauza scăderii nivelului de estrogen, care le oferea protecţie împotriva pierderilor de masă osoasă.

Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului). Problemele apar din momentul apariţiei unei fracturi; simple alunecări pe podeaua umedă sau pe gheaţă pot duce la fracturi deosebit de complicate precum fracturi de coloană vertebrală, de bazin sau şold. La nivelul coloanei vertebrale tasarea vertebrelor poate duce la dureri cronice, reducerea mobilităţii, care au un impact major asupra calităţii vieţii persoanei afectate. În cazul fracturii de şold, persoana suferă dureri mari şi este imobilizată, dar prezintă şi un risc mare de deces prin complicaţii, supravieţuitorii confruntându-se cu limitarea capacităţilor locomotorii, necesitând ajutor la mers permanent, dureri cronice, scăderea independenţei, necesitatea modificării dramatice a stilului de viaţă, etc.

Odată instalată osteoporoza, nu este posibilă refacerea masei osoase. Totuşi, intervenţia precoce poate preveni osteoporoza, iar cea tardivă poate stopa progresia bolii. Osteoporoza nu are simptome evidente de la început şi de aceea orice persoană cu risc de a dezvolta osteoporoză trebuie să fie atentă la cele mai mici semnale. Osteoporoza este o problemă ce impune adoptarea unei diete echilibrate care să ajute orice persoană predispusă să-i diminueze efectele.
Printre măsurile preventive pentru apariţia osteoporozei se numără mişcarea, exerciţiile fizice fiind una din cele mai eficiente metode de luptă contra osteoporozei, reducerea consumului de sare, sucuri acidulate şi care conţin cofeină, renunţarea la alcool şi la fumat, care împiedică vindecarea fracturilor şi reduce capacitatea organismului de a genera os. De asemenea, în cazul persoanelor predispuse la apariţia osteoporozei este necesar un aport suficient de calciu, vitamina D, care se poate obţine şi din alimentele consumate.
Şi plantele pot veni în ajutorul persoanelor care doresc să preîntâmpine sau să trateze în mod natural această afecţiune. Plante remineralizante cum ar fi Coada calului, Urzica, Pirul, Troscotul, seminţele de Busuioc pot fi folosite în administrare sublinguală sau sub formă de macerat la rece. O sursă naturală de Calciu sunt şi seminţele de Susan care se administrează şi ele sub formă de pulbere obţinută prin râşnirea seminţelor coapte uşor, amestecate apoi cu puţină sare sau cu miere şi zeamă de lămâie.

Pentru că femeile aflate în pragul sau în timpul menopauzei sunt foarte predispuse la osteoporoză societatea STAR INTERNAŢIONAL MED pune la dispoziţie remedial natural KAMAIANY, marca Ayurmed care este extrem de eficient în prevenirea apariţiei efectelor neplăcute asociate menopauzei: iritabilitate, depresie, anxietate, bufeuri, transpiraţii nocturne. Previne osteoporoza şi anemia feriprivă secundare menopauzei, este util în tratamentul chisturilor ovariene şi fibroamelor uterine, reduce menstruaţiile abundente. Fortifică aparatul genital feminin, menţinându-l într-o stare optimă de sănătate, este tonic general şi afrodisiac, contribuie la menţinerea echilibrului hormonal şi psihic al femeii.

Pentru corectarea deficitului de estrogeni specific menopauzei poate fi administrat suplimentul alimentar SHECURE tablete, marca Ayurmed, cu efect tonic general, vitaminizant, mineralizant, acţionează asupra metabolismului, asupra sistemului nervos şi endocrin. Are o compoziţie complexă, din care amintim: Malus sylvestris (Mărul pădureţ) ce conţine elementul Bor care contribuie la menţinerea nivelului de hormoni estrogeni, Triticum vulgaris (Grâul) conţine fitoestrogeni, şi minerale (Fe, Ca, Mg, P), Cissus quadrangularis conţine vitamina C, betacaroten, Ca şi steroizi anabolizanţi care susţin regenerarea rapidă a ţesuturilor conjuctive implicate în vindecarea şi mineralizarea calusului osos în caz de fracturi asociate osteoporozei, Asparagus racemosus (Shatavari) conţine fitoestrogeni, are efect antispastic uterin, este un tonic genital feminin de excepţie, hipotensiv, antiinflamator şi antitumoral, Bacopa monnieri (Brahmi) are efect tonic asupra sistemului nervos, stimulează funcţiile mentale, este antianxios şi antidepresiv.
Per ansamblu, acest supliment este un excelent tonic al aparatului genital feminin, contribuind la menţinerea sănătăţii genitale a femeii. Este eficient în menţinerea echilibrului hormonal, normalizează ciclul menstrual, previne şi combate durerile pre-menstruale şi menstruale. Este util pentru prevenirea şi tratamentul osteoporozei instalate post-menopauza, pentru controlul greutăţii în această perioadă, are efect adjuvant în tratamentul infecţiilor uro-genitale (uretrite, cistite, leucoree), este antiinflamator şi antitumoral, creşte capacitatea de adaptare a organismului la stres şi suprasolicitări, înlătură anxietatea şi depresia.