Stresul poate fi descris ca fiind modul în care organismul reacţionează la situaţii frustrante sau la cele care implică adrenalina. Altfel spus, stresul este o reacţie individuală şi rezultatul interacţiunii dintre exigenţele mediului pe de o parte şi resursele, capacităţile şi posibilităţile individului pe de altă parte. În general, stresul este o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung, are efecte negative asupra sănătăţii, performanţelor şi productivităţii. Stresul prelungit sau starea de anxietate pot provoca de la o simplă stare de nervozitate până la o afecţiune psihică gravă.
Termenul de stres a fost lansat de Hans Selye, celebrul savant de la Universitatea din Montreal, în 1925. Termenul ’’stres’’ poate fi utilizat în două sensuri:
– Din punct de vedere psihiatric, privind latura emoţională a efortului de adaptare;
– Cel popularizat de Hans Selye, privind perturbările neuroendocrine şi tumorale provocate de acţiunea factorilor nocivi.
În zilele noastre cu stresul se confruntă deopotrivă copiii, adulţii şi vârstnicii în raport cu situaţiile noi: intrarea la grădiniţă sau şcoală, mutarea, lucrări de control, teama de mustrare; adulţii au motive de stres la locul de muncă, în viaţa personală, familie, carieră, boli, intervenţii chirurgicale, etc.
Stresul, privit la modul general, produce schimbări metabolice şi hormonale în organism, afectând toate organele. Organismul uman are mecanisme naturale de combatere a stresului, care constau în alimentaţie bazată pe legume şi fructe crude şi foarte puţină carne, pe odihnă corespunzătoare pentru ca organismul să se poată regenera, pe pozitivism şi sport – acesta eliminând în totalitate hormonii de stres. Din păcate în zilele noastre aceste mecanisme sunt diminuate fiindcă puţine persoane mai fac sport sau mănâncă sănătos, iar motivele de stres sunt excesive – aşadar mecanismele naturale antistres sunt adesea depăşite, instalându-se cu uşurinţă efectele nedorite ale stresului.
Printre manifestările stresului în plan fizic amintim: palpitaţiile, ameţelile, pierderea apetitului culinar sau, din contră, accentuarea lui, probleme digestive, dureri de dinţi, insomnie, dificultăţi de respiraţie, bâlbâială sau înregistrarea unui vorbit prea rapid, lipsit de articularea adecvată, stare accentuată de oboseală, infecţii frecvente, reducerea apetitului sexual, etc. Sentimentul de tristeţe care apare în urma stresului se manifestă prin apariţia depresiei, anxietăţii, atacurilor de panică, pesimismului şi a insatisfacţiei. Stresul te poate transforma într-o persoană mai greu de suportat din cauza irascibilităţii şi ostilităţii. Randamentul de la locul de muncă este de asemenea afectat – devii uituc, letargic şi inapt pentru a te concentra asupra problemelor. Ca să se înlăture oboseala mentală, se poate masa fruntea cu ulei esenţial de cocos, folosind mişcări uşoare. Aroma naturală a uleiului de cocos are efecte calmante, reduce stresul şi relaxează după o zi lungă şi obositoare, fiind o sursă de energie. Printre alimentele benefice contra efectelor stresului se numără portocalele şi afinele, bogate resurse de vitamina C şi antioxidanţi.
Înţelegând ce sunt stresul şi anxietatea le putem combate fără a apela la ajutorul medicului sau al medicamentelor. Stresul pe termen scurt vine uneori şi cu dorinţa de a concura uneori chiar şi cu noi înşine, indiferent dacă situaţia pentru care ne pregătim necesită sau nu frământare din partea noastră; uneori ne facem prea multe griji din nimic.
Studiile referitoare la strategiile de adaptare la stres au adus o schimbare fundamentală în cercetările referitoare la stres, prin schimbarea orientării acestora de la descrierea reacţiilor la stres la descrierea şi cercetarea modalităţilor prin care individul controlează factorii şi situaţia stresantă. Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, stresul nu trebuie căutat doar în raport cu individul, sau doar la nivelul evenimentului, ci în relaţia individ – mediu. Caracteristicile cantitative şi calitative ale unui factor stresant nu influenţează singure intensitatea stării de stres; reacţia negativă la stres este rezultatul dezechilibrului între exigenţe (interne sau externe) şi resursele individului de a face faţa acestora. Factorii agresori parcurg mai multe filtre individuale care conduc la amplificarea sau diminuarea reacţiilor, în funcţie de modul în care sunt percepuţi factorii respectivi.
Stresul trebuie privit ca fiind o parte a vieţii, o parte naturală pe care o putem combate tot în mod natural. Exerciţiile fizice care ne îmbunătățesc sănătatea, cresc imunitatea organismului, elimină endorfinele, ne ajută la îmbunătăţirea respectului de sine şi scad nivelul de stres. La fel, alimentaţia naturală, sănătoasă, bazată pe fructe şi legume constituie o modalitate de a combate efectele stresului.
La rândul lor plantele vin în ajutorul celor ce urmăresc combaterea stresului prin metode naturale. Pentru aceasta putem folosi cu rezultate foarte bune suplimentul alimentar ayurvedic MEMO ON, marca Ayurmed, stimulent natural al memoriei. Compoziţia sa din plante şi extracte naturale din plante are puternic efect tonic cerebral, susţine capacitatea sistemului nervos de adaptare la stresul de scurtă şi lungă durată stimulează procesele mentale, îmbunătăţeşte capacitatea de stocare şi de redare a informaţiilor, contribuind astfel la creşterea performanţelor intelectuale şi cognitive. Produsul oferă un sentiment de optimism, încredere, prospeţime şi claritate la nivel mental. Diminuează efectele oboselii mentale, epuizării nervoase şi anxietăţii. Este recomandat în special elevilor, studenţilor şi persoanelor care depun un efort intelectual susţinut şi care sunt supuse la diverse tipuri de stres. Are un efect tonic asupra creierului, benefic şi persoanelor în vârstă. Acesta poate fi, de asemenea, utilizat ca terapie adjuvantă în caz de tulburări ale sistemului nervos.
Alt supliment natural cu un cunoscut efect antistres este ASHWAGANDHA RASAYAN TAB, marca Ayurmed, cu acţiune adaptogenă (contracarează efectele stresului şi promovează bunăstarea fizică şi mentală a corpului), regenerantă, imunostimulatoare şi reîntineritoare. ASHWAGANDHA RASAYAN TAB ajută la eliminarea tulburărilor psihice generate de oboseală, precum şi a celor legate de vârsta înaintată. Suplimentul poate fi utilizat atât de către bărbaţi cât şi de femei, acţionează pentru a calma sistemul nervos şi a genera un somn odihnitor, este un remediu bun împotriva îmbătrânirii, întăreşte capacitatea organismului de a-şi menţine homeostazia, previne şi reduce dezechilibrele care pot duce la boli datorate stresului mental ori fizic. ASHWAGANDA RASAYAN TAB ajută la combaterea anxietăţii, oboselii, stresului, contribuie la refacerea corpului după boli infecţioase, ajută la stimularea imunităţii, este adjuvant în terapia antitumorală.