Anotimpul rece şi mâncarea gătită şi consistentă caloric, dar mai săracă în vitamine şi minerale reprezintă pentru sănătatea organismului nostru o mare provocare. În primul rând, în sezonul de iarnă organismul uman este solicitat intens din cauza scăderii temperaturii ambiante, ceea ce necesită intensificarea arderilor calorice pentru a menţine temperatura corpului.
Sezonul rece aduce o creştere a poftei de mâncare; temperatura scăzută, ziua mai scurtă, etc, sunt percepute la nivel cerebral ca fiind o perioadă grea, motiv pentru care organismul se pregăteşte să-i facă faţă. De cele mai multe ori, schimbarea anotimpurilor vine şi cu schimbări emoţionale, chiar dacă persoana este sau nu conştientă de acest lucru. Ca urmare, persoana începe să se „răsfeţe” cu anumite alimente, în special dulciuri, care conferă o stare de bine, dar care creează şi depozite de grăsime. Totodată, metabolismul este mai lent, astfel că apare nevoia imperioasă de a mânca mai mult alimente grele şi săţioase, în acelaşi timp.
În această perioadă se consumă foarte multă carne, produse bogate în grăsimi, sare, zahăr şi mai puţin legume şi fructe; astăzi, trăim într-o societate puternic industrializată, iar agricultura şi industria alimentară utilizează cantităţi mari de îngrăşăminte chimice, pesticide, hormoni, organisme modificate genetic etc, care „contaminează” alimentele, substanţele toxice nocive pătrunzând astfel în organism. Consecinţa se revede în numărul mare de persoane supraponderale şi obeze, în numărul mare de persoane diagnosticate cu afecţiuni digestive şi hepatice cronice. Echilibrul alimentar în timpul sezonului rece se menţine pe de o parte, prin acumularea de vitamine din ceea ce mâncăm în fiecare zi şi pe de altă parte, prin hidratarea corespunzătoare a organismului. Astfel, aşa cum vara alimentele principale sunt legumele, fructele şi salatele şi iarna tot acestea au prioritate, însă adaptate la produsele de sezon disponibile. În plus, alimentaţia sănătoasă este obligatorie iarna deoarece gradul de activitate fizică este mult mai scăzut, spre deosebire de anotimpul cald.
Pentru a evita acumularea kilogramelor în plus şi a ne păstra organismul sănătos în acest anotimp, regimul alimentar trebuie adaptat nevoilor organismului, specifice sezonului rece. Foarte benefice în acest sens sunt ciorbele şi supele uşoare; nu se recomandă supele-cremă, care au şi un conţinut ridicat de sare, carnea grasă, care se consumă în cantităţi mari în acest anotimp, însă pot fi consumate în cantităţi moderate preparate pe bază de ficat, care este bogat în proteine, vitaminele A, B3, B12, acid folic şi fier. Datorită conţinutului ridicat de fier, caroten şi vitamine, se recomandă consumul de sfeclă roşie, care are proprietăţi de detoxifiere, contribuind şi la reglarea tensiunii arteriale. Se mai pot consuma păstârnac, ţelină, praz, varză albă sau roşie, ridichie albă sau neagră, etc.
Pentru că uşurează digestia, este bine să se opteze pentru chefir în locul iaurtului. O importanţă majoră, indiferent de anotimp o are micul dejun ce poate fi mai consistent, o idee în acest sens fiind un bol de ovăz sau alte cereale integrale cu chefir. La fel de important este consumul de fructe de sezon: pomelo, portocale, grapefruit, bogate în antioxidanţi în special. Şi chiar dacă afară este rece, organismul tot are nevoie de hidratare, aşa că nu trebuie neglijat nici aportul hidric.
Pentru o sănătate puternică este necesară o purificare a organismului măcar la fiecare schimbare de anotimp. Acum sute de ani mediul natural nu era poluat, omul nu era asaltat de o multitudine de substanţe periculoase pentru sănătate, iar organismul nu avea nevoie să fie detoxifiat pentru că deţinea în mod natural mecanisme foarte eficiente de detoxifiere. Astăzi, omul modern are mare nevoie de stimularea mecanismelor naturale de detoxifiere, pentru că numai astfel mai poate să-şi cureţe corpul de toxinele care-l îmbolnăvesc, pe termen mediu şi lung, ele fiind cauzele principale ale apariţiei bolilor.
Cel mai important organ de detoxifiere este ficatul, dar ca pondere, cel mai important sistem de detoxifiere este colonul. Ficatul distruge virusurile şi microbii, neutralizează toxinele acestora, inactivează şi elimină substanţele toxice (medicamente chimice, vitamine sintetice, aditivi alimentari, metale grele, etc), extrage şi elimină deşeurile celulare din sânge. Constipaţia, indigestia, pielea uscată sau petele de la nivelul pielii sunt semne că ficatul are nevoie de susţinerea proceselor de detoxifiere. Dacă digestia nu se realizează în mod corespunzător, alimentele rămase nedigerate ajung în colon, afectând microflora acestuia. Sănătatea colonului influenţează mai multe sisteme şi aparate din organism, inclusiv buna funcţionare a sistemului imunitar.
De mare ajutor sunt şi remediile pe bază de plante. Astfel, pentru purificarea şi regenerarea ficatului poate fi utilizat remediul ayurvedic LIVECOM, marca Ayurmed, prezent sub formă de tablete sau sirop. Acest supliment alimentar susţine şi îmbunătăţeşte funcţiile şi activitatea ficatului, contribuie la regenerarea lui, readucând în limite normale ficatul mărit, înlătură greaţa, durerile şi tensiunea din hipocondrul drept. Susţine procesele de purificare a ficatului, îndepărtând toxinele şi deşeurile din sânge acumulate datorită consumului de alcool, medicamente hepatotoxice şi droguri. Suplimentul alimentar LIVECOM reglează, de asemenea, secreţia biliară şi ajută la scăderea valorilor mari ale colesterolului sangvin, are efect antiviral (în special faţă de virusurile hepatice), antiinflamator, imunostimulent şi antioxidant. Se foloseşte cu succes în combaterea proceselor inflamatorii hepatice virale acute şi cronice şi a steatozei hepatice. Pentru persoanele suferinde de diabet zaharat este disponibilă şi varianta LIVECOM sirop fără zahăr.
Tot în vederea purificării corpului este important să combatem tulburările tranzitului intestinal, în special constipaţia. Pentru acestea putem folosi cu succes remediul ayurvedic TRIFYLA, marca Ayurmed. Acest supliment protejează sistemul digestiv, menţine echilibrul florei bacteriene intestinale, reglează tranzitul intestinal, ajutând la evacuarea intestinului gros şi implicit la eliminarea toxinelor. Aceste efecte remarcabile se datorează plantelor prezente în compoziţia acestui supliment şi anume fructele de Amalaki (Emblica offcinalis), Haritaki (Terminalia chebula) şi Bibhitaki (Terminalia belerica). Amestecul acestor trei fructe are, de asemenea, o puternică acţiune antioxidantă, preventiv şi curativ antitumorală, antifebrilă, antiinflamatoare, antibacteriană şi antivirală. TRIFYLA se poate administra cu succes atât copiilor, cât şi adulţilor în doze de 1-2 comprimate de 2-3 ori pe zi, înainte de masă cu 30 de minute.