Retenţia de apă, denumită medical şi edem, reprezintă acumularea excesivă de lichide în ţesuturile organismului. Între ţesuturi şi plasma sângelui există un schimb permanent de lichide. Retenţia de apă apare în momentul în care aceste lichide nu pot fi resorbite în sânge sau când trec într-o cantitate mare în ţesuturile de lângă vasele de sânge. Schimbările se pot observa cu ochiul liber la nivelul mâinilor, picioarelor, a abdomenului sau a feţei care capătă un aspect pufos.
Deşi poate părea contradictoriu, atunci când corpul nostru suferă din cauza deshidratării, reţine apă ca metodă de supravieţuire. Dacă bem suficientă apă, sucuri de fructe, ceaiuri din plante şi alte băuturi fără cofeină, îi permitem corpului să dreneze şi să elimine fluidele în mod corespunzător. Retenţia de apă sau mai corect retenţia hidro-salină, pentru că este vorba de o reţinere combinată de apă şi săruri minerale, este un simptom ce poate anunţa boli extrem de grave. Ea se manifestă prin apariţia de edeme, iniţial în zonele joase ale corpului fizic, datorită acţiunii gravitaţiei. Retenţia de apă poate avea efecte neplăcute, precum balonarea şi gleznele umflate.
Apa se poate acumula şi localiza, de exemplu numai în cavitatea abdominală, ceea ce duce la distensia abdomenului uneori până la proporţii monstruoase (fenomenul se numeşte ascită). În cazul multor persoane, o parte din kilogramele în plus reprezintă, de fapt, apa reţinută în ţesuturi, fenomen care are loc atunci când în organism există un dezechilibru între aportul de lichide şi cantitatea de apă eliminată. Femeile pot reţine apă în organism în cadrul aşa numitului sindrom premenstrual. În perioada dinaintea menstruaţiei, hormonii se „răscoală” şi, la unele femei, excesul temporar de estrogeni poate stimula secreţia de aldosteron, care are ca rezultat retenţia de apă. Chiar şi durerea de cap apărută în perioada premenstruală poate fi rezultatul retenţiei de apă din organism.
Între hipertensiunea arterială şi retenţia de apă există o strânsă legătură. Valoarea ridicată a tensiunii arteriale poate fi cauzată de o cantitate prea mare de lichid în vasele sanguine, sau de prezenţa apei în vasele de sânge îngustate. Afecţiunile renale însoţite de sindrom nefrotic, insuficienţă cardiacă decompensată, ciroză hepatică, afecţiunile tiroidei sunt numai câteva din ipostazele în care apare retenţia de apă.
Alte cauze ale retenţiei de apă pot fi statul în picioare timp îndelungat, temperatura foarte ridicată, sarcina, alimentaţia nesănătoasă, administrarea anumitor medicamente, etc. Aşa cum am spus, retenţia de apă poate avea mai multe cauze, dar există remedii la îndemâna oricui pentru această problemă. Poate părea ciudat, însă unul dintre motivele retenţiei de apă este deshidratarea, corpul se simte „secat” de apă aşa că reţine fluidele pe care le are deja. Dacă bei mai multă apă organismul se echilibrează şi elimină lichidele.
Sarea favorizează retenţia de apă, de fluide în general, aşa că alege alimentele cu conţinut scăzut de sodiu şi evită adăugarea de sare când găteşti la masă. Surprinzător, sarea poate fi găsită în alimente precum pâinea şi cerealele, aşa că lista ingredientelor de pe produse trebuie studiată cu atenţie înainte de a cumpăra ceva. Restrângerea consumului de sare este importantă, deoarece excesul favorizează apariţia unor afecţiuni precum hipertensiunea arterială. Corpul nostru încearcă să elimine sarea cu ajutorul rinichilor, prin urină, cu contribuţia vitală a apei. Cu cât bem mai multă apă, cu atât eliminăm mai repede apa din organism. De asemenea, reducerea consumului de alcool este importantă în cazul retenţiei de apă; corpul reţine fluidele în mod firesc, drept urmare, consumarea băuturilor alcoolice este de evitat.
În cazul consumului de proteine, corpul va scăpa de excesul de fluide, iar dietele bogate în proteine au ca rezultat şi o scădere a greutăţii. O măsură ce poate fi adoptată acasă de toată lumea care se confruntă cu retenţie de apă este odihna picioarelor, adică statul întins, cu picioarele ridicate. O varietate de plante pot veni în ajutor persoanelor care suferă de retenţie de apă. Aceste plante acţionează asupra ficatului, rinichilor şi asupra întregului sistem limfatic, în vederea „drenajului “apei în exces din ţesuturi prin stimularea microcirculaţiei sanguine. Exemple de asemenea plante sunt: urzica, păpădia, coada calului, mesteacănul, frasinul, osul iepurelui, mătasea de porumb, codiţele de cireşe, brusturele, coriandrul, lipicioasa, ceaiul verde etc. Folosite sub formă de macerat la rece din plante mărunţite sau făcute pulbere, în cantitate de aprox 1,5 l zilnic, aceste plante exercită o acţiune diuretică şi depurativă eficientă, contribuind la eliminarea excesului de apă din organism.